Astăzi, în jurul orei 17.30, a avut loc o coliziune între două autoturisme pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava și două persoane au necesitat îngrijiri medicale.
La fața locului s-au deplasat pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (inclusiv Terapia Intensivă Mobilă – TIM), cu sprijinul unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.