Marți, 9 iunie 2026, Poliția orașului Gura Humorului și Poliția orașului Frasin au organizat o razie cu forțe sporite din cadrul celor două subunități și cu sprijinul jandarmilor.
În timpul acțiunii au fost legitimate 226 de persoane și au fost controlate 216 autoturisme, fiind reținute 4 permise de conducere și 12 certificate de înmatriculare.
Polițiștii au aplicat 120 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 52439,5 lei.
De asemenea, au fost reținute cinci persoane pentru săvârșirea unor infracțiuni.
Primii luați în colimator au fost trei indivizi suspectați de furt. În noaptea de 22/23.05.2026, în jurul orei 01.57, Ioan-Cosmin M., Mihail-Sabian M. și Ionel D. au pătruns prin escaladarea unui geam, în interiorul magazinului mixt SC FRAȚII IVANOVICI SRL, situat pe raza satului Mironu, com. Valea Moldovei, jud. Suceava, de unde au sustras un număr de 50 de pachete de țigări din care 40 pachete KENT și 10 pachete WINSTON, în valoare 1500 de lei.
Cei trei au fost duși la audieri, după care s-a luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Suceava.
Un alt bărbat reținut este Marian Mihăiță P., de 55 de ani, din satul/comuna Vama, care a condus un vehicul sub influenţa alcoolului. El a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, fiind introdus în CRAP din cadrul IPJ Suceava.
Ce de-al cincilea individ reținut este acuzat că a condus un autoturism pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat.
Gheorghiță Ț., de 32 ani, din orașul Frasin, sat Doroteia, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de “conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, și a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore.