Pe data de 17 ianuarie 2026, în jurul orei 17:15, lucrătorii Poliției Mun. Câmpulung Moldovenesc- Compartimentul Rutier, au fost sesizați prin apel 112 cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu victime omenești.
La fața locului s-a deplasat un echipaj din cadrul S.P.R. 14 Vama și 1 un echipaj din cadrul C.R. C-lung. Moldovenesc, însoțiți de către un tehnician criminalist, care a constatat că sâmbătă, în jurul orei 17:00, Gheorghe C., în vârstă de 21 de ani, în timp ce conducea auto marca BMW pe DN17A, din direcția Sucevița spre Vatra Moldoviței, ajuns într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu a adaptat o viteză corespunzătoare, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, autoturismul fiind proiectat în afara părții carosabile, unde a rămas răsturnat pe cupolă.
În autoturism cu acesta se mai aflau ca pasageri încă 5 persoane, care în urma producerii accidentului au suferit vătămări corporale ușoare, fiind preluate și transportate atât la Spitalul mun. C-lung Moldovenesc, cât și la Spitalul de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Conducătorul auto a fost testat atât cu aparatul etilometru cât și cu aparatul DRUGTEST, rezultatele fiind negative în ambele cazuri.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvărşirii infracţiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.




































