Polițiștii au continuat cercetările în cazul accidentului rutier produs pe data de 6 iunie 2025, pe raza orașului Dolhasca și au stabilit că în jurul orei 03.00, Ciprian A., în timp ce conducea autoturism Dacia pe D.J 208 A, pe strada Căminului din oraș Dolhasca, pe relația Dolhasca-Budeni, a pătruns în intersecția cu DJ208A, pe strada Doctor Topoliceanu, fără să acorde prioritate unui autovehicul condus de o persoană neidentificată, pe DJ 208 A, intrând în coliziune cu acesta.
După impact, conducătorul auto acroșat și-a continuat deplasarea.
În urma producerii accidentului a rezultat vătămarea ușoară a șoferului Daciei, a pasagerei din dreapta față și a trei persoane aflate pe bancheta din spate.
Polițiștii l-au testat Ciprian A. cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
Din primele verificări, vinovat de producerea accidentului se face numitul Ciprian A. întrucât a pătruns în intersecție fără a acorda prioritate de trecere.
La data de 6 iunie 2025, la ora 07.45, a fost identificat conducătorul auto marca VW, în persoana lui Manuel A., de 16 ani, din oraș Dolhasca, sat Budeni, care nu deține permis de conducere. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au mai stabilit că acesta a luat autoturismul tatălul său fără acordul acestuia.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, „conducere fără permis” și „părăsirea locului accidentului”.





































