Astăzi, în jurul orei 10.40, Pompierii militari ai Detașamentului Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență (SVSU) Verești, Dumbrăveni și Fântânele, au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Stamate.
La sosirea echipajelor, ardea generalizat casa de locuit (P+M), pe o suprafață de aproximativ 170 de metri pătrați, cu pericol de propagare la întreaga gospodărie.
Incendiul a fost lichidat la ora 13:00.
Au ars mansarda casei, construită din beton și lemn, și acoperișul clădirii, din lemn, cu învelitoare din tablă. Au mai ars scule electrice, materiale textile (covoare, îmbrăcăminte ș.a.) și circa 500 de kilograme de furaje. La parter, construcția a fost afectată în proporție de 90%, degradându-se pereții interiori, elemente de tâmplărie (uși și ferestre), aparate electrocasnice și altele.
Cel mai probabil, flăcările au izbucnit din cauza unui scurtcircuit produs la un cablu electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul casei de locuit și o anexă gospodărească.