Pompierii militari ai Detașamentului Vatra Dornei și lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Cârlibaba au intervenit, azi-noapte, ]n jurul orei 01.15, cu trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din localitatea Valea Stânei.
La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta generalizat la acoperișul și mansarda unei case de locuit, cu pericol de propagare la construcțiile învecinate.

Pompierii au reușit să lichideze incendiul la ora 04:20, după trei ore de luptă cu flăcările.
Au ars acoperișul casei de locuit și o parte (aproximativ 60%) din mansarda locuinței. S-au degradat pereții interiori ai mansardei, elemente de mobilier și alte bunuri materiale.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic, generat de un cablu electric defect.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat restul locuinței, trei construcții anexe și o casă de locuit învecinată.




































