Arhiepiscopului Calinic al Sucevei și Rădăuților îi este adusă la cunoștință, on-line, o situație “cel puțin jenantă” la adresa unui preot.
Localnicul îl informează pe Calinic că “deși sunt mai mulți preoți la (…CENZURAT….), doar unul slujește și face toate slujbele, restul nu vin aproape niciodată, decât la marile sărbători și atât.
Ce zice lumea în cartier: domnul preot (…CENZURAT….) scurtează slujbele la înmormântări de le rupe, nu mai rezistă probabil din cauza bolilor pe care le are.
Ce-i cu batjocura asta?!
Vă scriu pentru că mi-e milă de el, cred că e și aproape de pensie, dar pare bolnav tare, abia respiră.
Zice două cuvinte, face pauză, își trage respirația, iar două cuvinte, iar pauză de inspirat adânc.
Chemați-l la birou la dvs. 10 minute, să vedeți cum transpiră și că nu mai are aer”.
Răspunsul lui Calinic este sibilinic: “Este prima sesizare de acest fel, vă asigurăm că vom analiza cele semnalate cu toată atenția”.
Poate că ar fi indicat ca, în spiritul dragostei creștine și a respectului pentru credincioși, Calinic să prezinte on-line și concluziile analizelor pe care le fac el sau subordonații în rezolvarea acestor sesizări.
Nu de alta, dar altfel credincioșii ar putea crede că misivele lor nici nu contează…
TEODOR PUȘCAȘU




































