După o perioadă de așteptare, Larisa Blanari – fosta președintă a Organizației Femeilor Social Democrate a oferit lămuriri privind demisia din partid.
“Am făcut parte din Partidul Social Democrat încă din anul 2016, am fost întotdeauna un om de partid devotat, activ și consecvent.
Toate aceste acțiuni au avut la bază un singur scop: acela ca vocea femeilor să fie și ascultată, nu doar auzită, iar colegele mele să fie implicate cu adevărat în luarea deciziilor.
Nu s-a întâmplat acest lucru și, prin urmare, am constatat că prezența femeilor în politică este una simbolică și nicidecum una strategică, așa cum ne-am dori.
Concret, la Suceava, alături de noua conducere PSD, am înțeles că avem viziuni diferite în ceea ce privește rolul femeii în politică.
Acest lucru a condus clar la neîndeplinirea promisiunilor (la ce promisiuni se referă exact? – n.r.) făcute de-a lungul timpului.
Nu pot valida prin prezența și munca mea o structură care nu ține cont de meritocrație, implicare și consecvență” a scris ea.
Blanari a omis să nominalizeze persoanele din PSD Suceava care nu țin cont de meritocrație, implicare și consecvență și nici dacă i s-a promis un post de conducere pe care nu l-a mai primit…
DAN PASCARU