Un bărbat în vârstă de 37 de ani din municipiul Fălticeni a ajuns la spital după ce s-a dezechilibrat și a căzut de pe trotineta electrică pe care o conducea pe strada Dimitrie Leonida.
Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, incidentul s-a produs duminică dimineață, în jurul orei 09:22. Bărbatul se deplasa către domiciliu când, pe fondul consumului de alcool, și-a pierdut echilibrul și a căzut pe partea carosabilă.
În urma impactului, acesta a suferit leziuni corporale și a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Municipal Fălticeni. Medicii i-au stabilit diagnosticul de „policontuzionat”.
Polițiștii au precizat că evenimentul a fost unul de tip autoaccidentare, fără implicarea altor persoane sau vehicule.




































