Vineri, 2 ianuarie 2026, la ora 14:30, lucrătorii Secției 5 Poliție Rurală Dărmănești au fost sesizați de către o femeie din satul Botoșana, comuna Botoșana, despre faptul că a fost agresată de către soțul ei și solicită ordin de protecție provizoriu.
Lucrătorii de poliție au constatat că ieri, în jurul orelor 13:20-13:30, în timp ce Elena N. se afla la acasă, pe fondul unor discuții în contradictoriu ivite cu soțul său, acesta a provocat scandal la domiciliu, adresându-i cuvinte jignitoare.
Totodată, Ștefan N. a agresat-o pe femeie, tragând-o de păr și provocându-i suferințe fizice.
Victima a refuzat intervenția unui echipaj medical în vederea acordării de îngrijiri medicale.
În conformitate cu prevederile legale a fost aplicat formularul de evaluare a riscului constatându-se că în cauză există un pericol de natură a genera un risc iminent pentru integritatea fizică ori libertatea unei persoane, astfel că s-a impus emiterea unui ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile. În această perioadă, bărbatul nu are voie să se apropie la o distanță mai mică de 50 metri de soția sa și a fost evacuat din locuință.
Polițiștii au întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiuni de „violență în familie”.





































