Ieri, la ora 16:33, patrula de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a fost sesizată de către Lenuța J. din Burla, cu privire la faptul că tatăl său, Mihai J., a fost lovit de cabalină.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii au concluzionat că Mihai J. se deplasa cu o căruță pe un teren agricol din Burla.
Pe durata deplasării, calul și-a înnodat piciorul cu lanțul aferent sistemului de tractare (orcic).
În momentul în care Mihai J. încerca să elibereze piciorul animalului, acesta l-a lovit cu copita în zona piciorului drept, cauzându-i leziuni traumatice.
Victima a fost preluată și transportată de un echipaj SMURD la Spitalul Rădăuți, în vederea acordării de îngrijiri medicale, fiind diagnosticată preliminar cu suspect fractură gambă dreaptă.
SORIN NICA




































