Pe 25 iulie la ora 16:09, Poliția Vatra Dornei a fost sesizată de către Serviciul de Ambulanță Județean despre faptul că solicită poliția pentru constatare deces.
În urma cercetărilor, s-a stabilit că Ș.M. în timp ce se deplasa cu autoturismul personal pe DN 17B, în satul Sunători- comuna Dorna Arini, în proximitatea unui izvor de apă, a observat un bărbat căzut pe marginea drumului.
Văzând că persoanei respective îi este rău, l-a luat în autoturism și după circa 50 metri a oprit, solicitând ajutor prin 112.
La fața locului s-a deplasat un echipaj de ambulanță din cadrul SAJ Suceava – substația Vatra Dornei, care l-a găsit pe M.M. decedat.
Cu ocazia efectuării cercetării locului faptei, s-a procedat și la examinarea cadavrului, fără a fi descoperite leziuni sau urme de violență pe trupul acestuia.
Din declarațiile unor persoane apropiate s-a constat că bărbatul suferea de afecțiuni cardiace.
Cadavrul a fost depus la Morga Spitalului Vatra Dornei în vederea efectuării autopsiei medico-legale.
Polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă (moarte suspectă).
SORIN NICA





































