Azi-noapte, în jurul orei 1.00, un echipaj de poliție din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți a efectuat semnal regulamentar de oprire a unui autoturism pe strada Volovățului din localitate. Șoferul s-a conformat semnalelor oamenilor legii și a oprit mașina.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit faptul că bărbatul de la volan, originar din comuna Satu Mare, nu posedă permis de conducere valabil pentru nicio categorie auto.
De asemenea, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest deoarece emana halenă alcoolică, rezultatul fiind 0,41 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, el a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea recoltării de probe biologice de sânge. Polițiștii l-au testat cu aparatul Drugtest, iar rezultatul fiind negativ.
Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.