Echipamente medicale în valoare de aproape 3 milioane de euro vor intra, în perioada următoare, în dotarea Ambulatoriului Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, printr-un proiect cu fonduri europene al Consiliului Județean Suceava.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan, s-a lăudat cu munca angajaților instituției pe care o conduce, la fel cum făcea și predecesorul său, Gheorghe Flutur: „Am semnat zilele trecute primele 14 contracte pentru furnizarea echipamentelor, iar săptămâna viitoare urmează încă 9, prin care ducem la capăt una dintre cele mai importante investiții din ultimul an în cea mai mare unitate medicală din județ.
Vorbim despre un proiect în valoare totală de aproape 14,9 milioane de lei, care înseamnă servicii medicale mai bune, mai precise și mai sigure pentru suceveni.”
Echipamentele ce urmează a fi achiziționate vor deservi direct laboratorul de biologie moleculară, laboratorul de radiologie și imagistică medicală, precum și cabinetele de neurologie, cardiologie, obstetrică-ginecologie, genetică medicală și ortopedie pediatrică.
Printre cele mai importante dotări se numără: un computer tomograf nou, pentru diagnostic rapid și precis;
ecografe moderne pentru cardiologie, ginecologie și neurologie; analizoare performante pentru microbiologie și genetică, care permit identificarea rapidă a infecțiilor și alegerea corectă a tratamentului; un sistem inteligent de programare a pacienților, care va reduce timpii de așteptare și aglomerația.
După semnarea acestor contracte, urmează livrarea și punerea în funcțiune a echipamentelor.




































