Ieri, Serviciul Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava a desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional de autovehicule furate.
În cadrul acesteia au identificat, în Rădăuți, un autoturism pe care erau aplicate plăcuțe cu număr de înmatriculare specific Angliei.
Bărbatul de la volan, în vârstă de 24 de ani și domiciliat în județul Suceava, a prezentat un certificat de înmatriculare, aparent emis de autoritățile engleze.
În urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au constatat că seria de șasiu din cheia autovehiculului nu corespunde cu seria de pe caroseria acestuia, autoturismul fiind furat din Anglia.
Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea certificatului de înmatriculare, s-a constatat că documentul nu îndeplinește condițiile de formă și de fond ale unuia autentic, fiind fals, iar numărul de înmatriculare aparține unui alt autovehicul.
Autoturismul în valoare de 20.000 euro a fost indisponibilizat la sediul instituției, în vederea continuării cercetărilor.
Polițiștii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
SORIN NICA





































