Incidentul a avut loc pe 1 septembrie 2026, la magazinul Lidl situat pe Bulevardul 1 Decembrie 1918 din municipiul Suceava. Polițiștii au fost chemați prin 112 după ce agentul de pază a observat că două persoane ar fi încercat să sustragă produse din magazin.
Conform anchetei, Bolinteanu Viorel și Acasandrei Ileana au ajuns la casele de tip Self Pay cu un cărucior încărcat cu diverse produse. Femeia ținea căruciorul, în timp ce bărbatul ar fi luat un singur produs, l-ar fi scanat și l-ar fi plătit cu cardul.
După finalizarea tranzacției, acesta a luat bonul fiscal și s-a îndreptat spre ieșire. A scanat bonul la porțile magazinului, iar acestea s-au deschis. Bărbatul a trecut primul, în timp ce femeia ar fi continuat să împingă căruciorul, cu produsele care nu fuseseră achitate.
Cei doi au fost opriți de agenții de pază înainte de a ieși din magazin.
Valoarea produselor a fost stabilită la 1.248,87 lei, iar întregul prejudiciu a fost recuperat. Reprezentanții magazinului au precizat că nu se constituie parte civilă în dosarul penal.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru furt. Ancheta urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs incidentul și responsabilitatea persoanelor implicate.
FLORIN MUNTEANU





































