Vineri, 10 octombrie 2024, un angajat al unei stații ITP din Suceava a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind inculpat într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de uzurparea funcției în formă continuată – 44 acte materiale.
Potrivit cercetărilor efectuate, în perioada 7 februarie 2024-13 august 2024, în calitate de inspector tehnic angajat al unei stații de inspecție tehnică periodică, administrată de o societate comercială privată, a efectuat verificări tehnice pentru un nr. de 44 de autovehicule, în perioada în care acestea aveau reținute certificatele de înmatriculare pentru lipsa inspecției tehnice în termen de valabilitate. El a încălcat prevederile legale privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România și a cauzat un prejudiciu în dauna R.A. Registrul Auto Român în cuantum de 21.065,3 lei, care reprezintă contravaloarea serviciilor de verificare tehnică în vederea redobândirii certificatului de înmatriculare reținut pentru lipsă ITP, pentru cele 44 de autovehicule, activitate dată în competența exclusivă a funcționarilor publici din cadrul R.A. Registrul Auto Român.
Cercetările din cadrul dosarului de urmărire penală sunt realizate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, urmând a fi documentată întreaga activitate infracțională.