Primarul liberal de Suceava Ion Lungu a participat, la București, la Forumul de Investiții „Romanian Investment Zoom”, organizat de Avangarde Group, la care au participat reprezentanți diplomatici din 20 de țări (ambasadori, consilieri economici, secretari de ambasadă), reprezentanți ai autorităților locale și ai mediului de afaceri din România.
“Am prezentat orașul nostru și am pus accent pe proiectul „Noua Platformă Industrială a Sucevei”, care propune realizarea prin asociere a 10 unități industriale din diverse domenii de activitate prin asociere, prin parteneriat public privat, pe modelul proiectului de încălzire a orașului prin înființarea societății Bioenergy.
Voi propune Consiliului Local sa cadastrăm 10 suprafețe de teren de câte 10 hectare, cu care municipalitatea să intre în asociere cu potențiali investitori, care trebuie să facă investiții de minim 50 milioane de euro și să creeze minim 100 de locuri de muncă.
Câștigurile municipalității vor fi legate de crearea de locuri de muncă și încasarea de impozit pe salarii, taxe și impozite locale pe proprietate.
Avantajul investitorilor constă în faptul că vor beneficia de terenuri cu utilități (energie electrică, gaz metan, cale ferată, căi de acces)”, a informat Lungu.
Nicio noutate: proiectul unui parc industrial în cartierul Burdujeni este adus în discuție de Lungu de vreo două decenii, mai ales în campaniile electorale.
Până acum nu s-a realizat nimic!