Un accident rutier soldat cu rănirea unui biciclist a avut loc luni, în jurul orei 16:00, pe strada Humorului din Șcheia.
Conform informațiilor furnizate de polițiști, bărbatul se deplasa cu bicicleta pe trotuar, însă, pe fondul consumului de alcool, și-a pierdut echilibrul și a pătruns pe partea carosabilă. Acesta a fost lovit de un autoturism BMW care circula regulamentar către municipiul Suceava.
La fața locului au intervenit polițiștii din cadrul Biroului Rutier, iar victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la spital pentru investigații și tratament.
Verificările efectuate au arătat că șoferul autoturismului nu consumase alcool, rezultatul testării fiind negativ. În schimb, biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o valoare de 1,87 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.
IOAN POPESCU




































