În această după-amiază a avut loc un accident rutier grav pe raza orașului Milișăuți, în care au fost implicate două autoturisme.
Pompierii militari au intervenit la fața locului cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, cu sprijinul a trei echipaje SAJ.
Patru persoane, printre care și un minor, au necesitat îngrijiri medicale. Toate victimele sunt conștiente și cooperante și vor fi transportate la spital pentru investigații suplimentare.