Azi, în jurul orei 04.05, Secția de Poliție Burdujeni a fost sesizată telefonic de către ofițerul de serviciu din cadrul Poliției municipiului Suceava cu privire la faptul că la UPU Suceava s-a prezentat Marius M., de 52 de ani, care prezenta multiple arsuri la nivelul feței și a gâtului, produse în timpul serviciului la SC Ambro.
Polițiștii l-au identificat la UPU pe Cosmin M., fiul persoanei vătămate, care a precizat că tatăl său nu poate oferi informații momentan, deoarece se afla în timpul investigațiilor medicale.
Din discuțiile purtate cu Cosmin M., a rezultat că tatăl său este angajat al societății Ambro din anul 2018, lucrând pe postul de fochist.
“În seara de 5 februarie, în jurul orelor 22.00, Marius M. a intrat în serviciu, în schimbul de noapte.
În jurul orelor 02.30, acesta s-a ars la un cazan, fără a cunoaște circumstanțele în care a avut loc incidentul ce a cauzat vătămarea acestuia, fiind diagnosticat cu arsuri de gradul II pe față și pe gât” a informat IJP Suceava.
Polițiștii au întocmit proces verbal de constatare a infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă şi nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă.





































