Marți, 17 iunie 2025, la ora 08:12, printr-un apel la numărul unic de urgență 112 a fost anunțată producerea unui accident de muncă la o societate comercială din Șcheia.
Potrivit cercetărilor efectuate la fata locului, pe data de 17 iunie 2025, în jurul orei 08:00, un bărbat din municipiul Suceava, angajat al firmei AUTOMOTIVE SRL din satul Șcheia, efectua lucrări de operare și confecționare a unei coli de tablă cu aparatul apcant și în timpul acesta a introdus mâinile, fără permisiune, între poanson și prismă în timpul ciclului de îndoire pentru a așeza coala metalică, moment în care un coleg care manipula aparatul, a activat sistemul hidraulic, prinzându-i acestuia palma de la mâna stângă și strivind-o.
Un echipaj de ambulanță i-a acordat îngrijiri medicale bărbatului rănit, după care l-a transportat la Spitalul Județean Suceava UPU pentru investigații mai amănunțite.
Medicii l-au diagnosticat preliminar cu plagă strivită la nivelul palmei stângi.
Oamenii legii au întocmit dosar penal pentru comiterii infracțiunilor de ”Vătămare corporală din culpă” și ”Neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă”.
SORIN NICA





































