Sâmbătă, 7 septembrie 2024, în jurul orei 23.00, un echipaj de poliție din municipiul Vatra Dornei – Secția de Poliție Rurală nr. 15 Vatra Dornei, a oprit pentru control un autoturism în timp ce se afla în serviciul de patrulare şi control al traficului rutier pe DJ. 174F, pe raza comunei Șaru Dornei.
În momentul opririi, la volan se afla un bărbat din comuna Șaru Dornei, care mirosea a băuturi alcoolice. Deoarece acesta avea halenă alcoolică, s-a procedat la testarea cu aparatul etilometru, rezultând o valoare de 0,60 mg./l. alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la Spitalul Municipal Vatra Dornei, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului sau altor substanțe.