Polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 11 Pojorâta au oprit, în seara de 7 septembrie, un autoturism Citroen care circula pe strada Smidești din Moldova Sulița.
La volan a fost identificat Marian M., din localitate. În mașină se mai aflau doi bărbați.
Polițiștii au remarcat încă de la control că șoferul mirosea a alcool și era agitat. Testarea cu etilotestul a indicat o valoare de 0,98 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice.
La Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc au fost recoltate două probe de sânge, cu acordul acestuia, urmând ca analizele să stabilească valoarea alcoolemiei.
Problemele nu s-au oprit însă la consumul de alcool. Verificările efectuate de polițiști au arătat că autoturismul avea inspecția tehnică periodică expirată încă din 29 martie 2025 și nu avea o poliță RCA valabilă.
Pentru neregulile constatate, șoferul a fost sancționat contravențional în baza legislației rutiere și a celei privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto.
În schimb, pentru faptul că a condus după ce a consumat alcool, pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prevăzută de art. 336 alin. 1 din Codul penal.
Marian M. deține permis de conducere valabil, însă acest lucru nu l-a scutit de problemele penale după ce a fost depistat băut la volan.
FLORIN MUNTEANU



































