Marți, 2 decembrie 2025, la ora 08:52, Poliția Salcea a fost sesizată de către Ilie T. din Botoșani despre faptul că, în timp ce se deplasa pe direcția Suceava-Botoșani, a adormit la volan și a ieșit de pe carosabil, rupând un stâlp de pe marginea drumului.
Conducătorul autoturismului, în vârstă de 63 ani, se afla singur în interiorul mașinii.
El a declarat polițiștilor că a adormit la volan, a părăsit partea carosibilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate, rupându-l și producându-și avarii la autoturism.
Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ilie T. a fost condus la UPU Suceava, unde, pentru stabilirea alcoolemiei, i-au fost prelevate două mostre biologice de sânge.
A fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.




































